Intră acum și în grupul de
În doar două zile, sute de șoferi au fost trași pe dreapta de polițiștii suceveni în cadrul unei acțiuni pe linia combaterii excesului de viteză. Aparatele radar i-au pândit pe vitezomani pe principalele drumuri naţionale din judeţ, respectiv pe DN 2, DN 17, DN 2E și DN 2H.
Potrivit Poliției Județene, acțiunea polițiștilor de la Rutieră s-a desfășurat în zilele de 9 și 10 august a.c., fiind aplicate 308 sancţiuni contravenţionale în valoare de 111.480 lei, din care 216 pentru încălcarea regimului legal de viteză.
Sursa citată a mai arătat că prin intermediul acțiunii s-a urmărit şi prevenirea evenimentelor rutiere cauzate de depăşirile neregulamntare.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat și șapte infracțiuni.
De asemenea, pentru abaterile constatate au fost reţinute 16 permise de conducere, din care 13 pentru depăşirea regimului legal de viteză, iar două certificate de înmatriculare au fost retrase pentru lipsă RCA şi lipsă ITP.
Printre cei care au intrat în vizorul polițiștilor a fost și un bărbat de 30 de ani, din comuna Frumosu, care a condus autoturismul, pe strada Ştefan cel Mare din oraşul Vicovu de Sus, cu viteza de 103 km/h, în zonă cu limitare de 50 km/h.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării.
Tot cu aceeași viteză a fost depistat de radar și un bărbat de 44 de ani, din județul Timiș. El a condus autoturismul, pe DN 17, în localitatea Pojorâta cu viteza de 103 km/h. Drept urmare, a fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării.
Cu dosar penal s-a ales un bărbat din judeţul Neamţ care a fost depistat de polițiști pe DN 2, în localitatea Cumpărătura, la volanul unei mașini neînmatriculate.
Intră acum și în grupul de