Bine băut, un tânăr din Vicovu de Sus a intrat cu mașina în poarta ornamentală de la ieșirea din Putna. Un tânăr a murit pe loc


Intră acum și în grupul de

Un grav accident de circulație a avut loc duminică dimineața, la ieșirea din comuna Putna, în urma căruia un tânăr a murit, iar alți doi, printre care și șoferul, au fost răniți ușor. După accident, șoferul a încercat să îngreuneze ancheta polițiștilor, el îndepărtând plăcuțele cu numerele de înmatriculare. De asemenea, el a luat din autoturism documentele de identificare ale autovehiculului.

accident vama 5

Potrivit Poliției Județene, duminică dimineață, la ora 04.38, polițiștii suceveni au fost anunțați cu privire la producerea unui accident pe DN2H, la ieșirea din comuna Putna.

În urma cercetărilor, oamenii legii au constatat că un tânăr de 23 ani, din oraşul Vicovu de Sus, a condus autoturismul dinspre comuna Putna spre oraşul Vicovu de Sus, însă pentru că nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens și apoi pe acostamentul din stânga drumului în direcția sa de mers.

Ulterior, mașina condusă de tânăr a acroșat cu laterala stânga parapetul metalic și porțile ornamentale de la ieșirea din Putna.

Impactul a fost extrem de puternic, un tânăr de 23 de ani, din Vicovu de Sus, care se afla pe scaunul dreapta față a murit pe loc, iar un alt tânăr de 18 ani, din Vicovu de Sus, dar și șoferul mașinii au fost răniți ușor.

„După producerea accidentului numitul şoferul a îndepărtat plăcuțele cu numerele  de înmatriculare și a luat din autoturism documentele acestuia în vederea îngreunării identificării autoturismului și autorului”, au anunțat reprezentanții Poliției Județene.

Ulterior, polițiștii au reușit să-l identifice pe autor și să-l testeze cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii evenimentului”, se mai arată într-un comunicat al Poliției Județene.


Intră acum și în grupul de