Primele sancţiuni în cazul transferurilor ilegale făcute de ISJ Suceava: Cristina Teodorovici pierde funcţia de inspector şcolar general adjunct. MEN face şi plângere penală în acest caz


Intră acum și în grupul de

Fraudele descoperite în urma finalizării raportului în cazul transferurilor elevilor de clasa a IX-a din județul Suceava se lasă cu sesizări de urmărire penală, cercetări disciplinare, dar și demiterea din funcție a inspectorului general adjunct al IȘJ Suceava, Cristina Teodorovici, cea care a prezidat comisia de admitere. În cazul inspectorului general al IȘJ Suceava, Gheorghe Lazăr, sancțiunea nu va fi la fel de drastică.

Cristina Teodorovici ISJ

Vasile Şalaru, secretar de stat în învățământul preuniversitar, a declarat pentru NewsBucovina că inspectorul general adjunct al IȘJ Suceava, Cristina Teodorovici, nu va mai ocupa această funție în urma fraudelor descoperite în județ la transferurile elevilor de clasa a IX-a.

„Dumneaei nu va mai fi inspector general adjunct pentru că oricum avea detașare în interesul învățământului până la 31 august și pentru ce a făcut sub nicio formă nu o să-i prelungim detașarea în funcția conducerii Inspectoratului Școlar”, a declarat Vasile Şalaru.

El a mai arătat că va fi o cercetare disciplinară a membrilor comisiei de admitere a Inspectoratului Școlar Județean Suceava, pentru încălcarea prevederilor legale privind transferurile elevilor.

Totodată, Vasile Şalaru a mai explicat că organele de cercetare penală vor fi sesizate în cursul zilei de marți, 18 august, privind săvârșirea unei posibile infracțiuni.

„Sesizăm organele de cercetare penală privind săvârșirea unei posibile infracțiuni. Noi considerăm că este o posibilă infracțiune de abuz în serviciu”, a spus Şalaru.

Cât îl privește pe inspectorul școlar general al IȘJ Suceava, Gheorghe Lazăr, secretarul de stat în învățământul preuniversitar Vasile Şalaru a declarat că încă nu se știe dacă a avut vreo implicare în cazul transferurilor, acest lucru urmând să-l hotărască cercetarea disciplinară sau chiar cercetarea penală.

De asemenea, Vasile Şalaru a punctat faptul că în cazul șefului IȘJ Suceava, contează și ceea ce va stabili comisia de contestații pentru că Gheorghe Lazăr a depus o contestație după susținerea celui de-al doilea concurs pentru șefia Inspectoratului.

„Oricum, sancțiunea față de domnul Lazăr nu poate fi egală cu cea pe care o să o aplicăm doamnei Cristina Teodorovici pentru că nu domnul Lazăr a semnat și nu domnul Lazăr a prezidat această comisie. Nu mă întrebați ce măsură vom lua împotriva domniei sale. Fie va fi vorba despre această cercetare disciplinară și pe urmă de decizia pe care o va avea domnul ministru Sorin Mihai Cîmpeanu”, a precizat Vasile Şalaru.

În ceea ce îi privește pe elevii care au beneficiat de transferurile ilegale, secretarul de stat în învățământul preuniversitar a subliniat faptul că în cazul liceenilor care nu au îndeplinit criteriul mediei vor fi anulate transferurile făcute.

Amintim că o comisie a corpului de Control al ministrului Educației a finalizat raportul transferurilor din județul Suceava.

Potrivit raportului, 332 de cereri de transfer nu au nicio justificare, fiind fraude.

 

 


Intră acum și în grupul de