Doi adolescenţi i-au furat portofelul plin cu bani unui fălticenean beat


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 29 de ani din municipiul Fălticeni, aflat în stare de ebrietate, a fost lăsat fără portofelul cu bani şi acte de doi adolescenţi, de 13 și 16 ani. Ei au fost prinși la scurt timp de polițiști și s-au ales cu dosar penal pentru furt calificat.

bani

Potrivit Poliției Județene, polițiștii fălticeneni au stabilit că marți seara, în jurul orei 23.00, bărbatul de 29 de ani se deplasa pe strada 13 Decembrie din Fălticeni, fiind în stare de ebrietate.

La un moment dat, bărbatul a fost acostat de doi tineri, care i-au sustras din buzunar un portofel cu bani și acte, după care au fugit.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii i-au identificat pe cei bănuiți de comiterea faptei, aceștia fiind doi minori de 13 și 16 ani, ambii localnici, de la care a fost recuperat portofelul în care se aflau circa 1.316 lei, în valută și lei şi actele de identitate ale persoanei vătămate.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei.


Intră acum și în grupul de