Lazăr face lista inspectorilor şcolari care nu au avut implicare în cazul transferurilor frauduloase. Cristina Teodorovici nu e printre ei


Intră acum și în grupul de

Şeful ISJ Suceava, Gheorghe Lazăr, a făcut public, joi, un punct de vedere privind scandalul transferurilor frauduloase făcute la admiterea în învăţământul liceal şi menţionează că mai mulţi inspectori şcolari nu pot fi bănuiţi de nimic pentru că se aflau în concediu.

 

„Comisia județeană de admitere în învățământul liceal de stat constituită la nivelul IŞJ Suceava a desfășurat diferite activități în conformitate cu calendarele admiterii în liceu și în învățământul profesional de stat, începând cu data de 6 februarie 2015 (pregătirea admiterii, tipărirea broșurii care cuprinde informații despre admitere și transmiterea acesteia în unitățile de învățământ, ședințe de instruire cu părinţii şi elevii, centralizarea solicitărilor agenţilor economici din judeţ pentru şcolaă profesională de 3 ani, elaborarea ofertei de şcolarizare pentru şcoală profesională pe domenii şi calificări profesionale şi avizarea acesteia în CLDPS – Comitetul Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social, constituirea bazei de date cu mediile de admitere şi ierarhiei la  nivel judeţean a absolvenţilor de clasa a VIII-a, eliberarea fişelor de înscriere pentru candidaţii care solicită să participe la admitere în alt judeţ, organizarea probelor de aptitudini, organizarea probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, admiterea candidaților pe locurile speciale pentru romi și a candidaților pentru învățământul special ș.a.)”, arată Lazăr.

El menţionează că în perioada 27-30 iulie 2015 a fost etapa de rezolvare a situațiilor speciale după repartizarea computerizată, iar în acest interval, unii membri ai comisiei nu au avut deloc implicare în soluționarea transferurilor întrucât au fost în concediu de odihnă, după cum urmează: inspector școlar Albu Cristina, inspector școlar Tiron Constantin, inspector școlar Nechifor Cristina, inspector școlar Pentilescu Maria, inspector școlar Dumistrăcel Ionel.

 

Totodată, Lazăr spune că în perioada 24 iulie – 4 august 2015, prof. Crăciun Petru a participat, fiind delegat  prin Ordin de Ministru, la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică ca în însoțitor al lotului național în Indonezia.

Gheorghe Lazar reuniunea semestriala de management institutional 1

 

„Fiecare dintre membrii comisiei se bucură de prezumția de nevinovăție, sunt oameni integri, corecți și responsabili”, susţine Lazăr.

 

El mai arată că până la data de 20 august 2015, ora 13:00, IȘJ Suceava nu a primit niciun răspuns oficial al MECȘ referitor la raportul Corpului de Control al Ministrului.

 

„Antepronunțarea în acest caz aduce grave prejudicii de imagine instituției noastre și oamenilor ei”, se precizează în finalul comunicatului.

Fraudele descoperite în urma finalizării raportului în cazul transferurilor elevilor de clasa a IX-a din județul Suceava se lasă cu sesizări de urmărire penală, cercetări disciplinare, dar și demiterea din funcție a inspectorului general adjunct al IȘJ Suceava, Cristina Teodorovici, cea care a prezidat comisia de admitere. În cazul inspectorului general al IȘJ Suceava, Gheorghe Lazăr, sancțiunea nu va fi la fel de drastică.

Vasile Şalaru, secretar de stat în învățământul preuniversitar, a declarat pentru NewsBucovina că inspectorul general adjunct al IȘJ Suceava, Cristina Teodorovici, nu va mai ocupa această funție în urma fraudelor descoperite în județ la transferurile elevilor de clasa a IX-a.

 

„Dumneaei nu va mai fi inspector general adjunct pentru că oricum avea detașare în interesul învățământului până la 31 august și pentru ce a făcut sub nicio formă nu o să-i prelungim detașarea în funcția conducerii Inspectoratului Școlar”, a declarat Vasile Şalaru.

 

El a mai arătat că va fi o cercetare disciplinară a membrilor comisiei de admitere a Inspectoratului Școlar Județean Suceava, pentru încălcarea prevederilor legale privind transferurile elevilor.

 

Totodată, Vasile Şalaru a mai explicat că organele de cercetare penală vor fi sesizate în cursul zilei de marți, 18 august, privind săvârșirea unei posibile infracțiuni.

 

„Sesizăm organele de cercetare penală privind săvârșirea unei posibile infracțiuni. Noi considerăm că este o posibilă infracțiune de abuz în serviciu”, a spus Şalaru.

 

Cât îl privește pe inspectorul școlar general al IȘJ Suceava, Gheorghe Lazăr, secretarul de stat în învățământul preuniversitar Vasile Şalaru a declarat că încă nu se știe dacă a avut vreo implicare în cazul transferurilor, acest lucru urmând să-l hotărască cercetarea disciplinară sau chiar cercetarea penală.

 

De asemenea, Vasile Şalaru a punctat faptul că în cazul șefului IȘJ Suceava, contează și ceea ce va stabili comisia de contestații pentru că Gheorghe Lazăr a depus o contestație după susținerea celui de-al doilea concurs pentru șefia Inspectoratului.

 

„Oricum, sancțiunea față de domnul Lazăr nu poate fi egală cu cea pe care o să o aplicăm doamnei Cristina Teodorovici pentru că nu domnul Lazăr a semnat și nu domnul Lazăr a prezidat această comisie. Nu mă întrebați ce măsură vom lua împotriva domniei sale. Fie va fi vorba despre această cercetare disciplinară și pe urmă de decizia pe care o va avea domnul ministru Sorin Mihai Cîmpeanu”, a precizat Vasile Şalaru.

 

În ceea ce îi privește pe elevii care au beneficiat de transferurile ilegale, secretarul de stat în învățământul preuniversitar a subliniat faptul că în cazul liceenilor care nu au îndeplinit criteriul mediei vor fi anulate transferurile făcute.


Intră acum și în grupul de