Intră acum și în grupul de
Aproape 200 de elemente de muniție neexplodată din cel de-Al Doilea Război Mondial au fost găsite în urma unor lucrări de excavare realizate în curtea unei firme din Gura Humorului. Acestea urmează să fie distruse într-un poligon autorizat, în perioada imediat următoare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt. adj. Alin Găleată, joi, 27 august a.c., în jurul orei 18:30, s-a anunţat faptul că în curtea unei societăţi comerciale din oraşul Gura Humorului, s-au descoperit mai multe elemente de muniţie, în urma unor lucrări de excavare.
Imediat, la fața locului s-a deplasat Grupa Pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, care a descoperit iniţial 46 de elemente de muniţie, de diferite calibre, provenind din cel de-Al Doilea Război Mondial. Acestea erau echipate cu focos, fiind în perfectă stare de funcţionare.
„Anterior momentului descoperirii muniţiei, o parte din pământul excavat în zonă a fost transportat la două gospodării din comuna Stulpicani. Un echipaj pirotehnic s-a deplasat în cele două zone, de unde s-au identificat şi ridicat alte trei elemente de muniţie, care prezentau un real pericol pentru persoanele şi locuinţele din jur”, a declarat Găleată.
El a arătat că pe timp de noapte lucrările de asanare au fost sistate, fiind reluate în dimineaţa zilei de vineri, când s-au mai descoperit 145 de elemente de muniţie, printre care bombe explozive de aruncător de calibre diferite, lovituri acuplate cu proiectile explozive, lovituri antitanc şi proiectile şrapnel.
„Întreaga cantitate de muniţie, 194 de elemente, a fost ridicată, transportată în condiţii de siguranţă şi depozitată provizoriu, urmând a fi distrusă într-un poligon autorizat, în perioada imediat următoare”, a precizat plt. adj. Alin Găleată.
„Reamintim populaţiei, pe această cale, câteva din regulile elementare care trebuiesc respectate în momentul descoperirii unor elemente de muniţie: ele nu trebuie atinse, lovite sau mişcate din locul lor, ci se va anunţa imediat evenimentul la numărul unic de urgenţă 112 sau la postul de Poliţie cel mai apropiat”, este mesajul transmis de ISU Suceava.
Intră acum și în grupul de