Motociclist din Râșca, băut și fără permis de conducere, urmărit de polițiști pe o distanță de doi kilometri


Intră acum și în grupul de

În goana de a scăpa de polițiști, un tânăr de 26 de ani, din comuna Râşca, a ajuns cu motocicleta pe care o conducea într-un șanț. El a fost găsit de oamenii legii băut și fără permis de conducere.

motocicleta

Potrivit Poliției Județene, sâmbătă dimineața, în jurul orei 5.00, un echipaj de poliție de la Vadu Moldovei a efectuat semnal regulamentar de oprire unei motociclete pe raza comunei Râşca. Întrucât motociclistul nu s-a conformat, polițiștii l-au urmărit pe o distanță de doi kilometri. La un moment dat, tânărul a pierdut controlul direcţiei și a căzut în şanţul de pe marginea drumului, fără a suferi leziuni.

Polițiștii au constatat că tânărul motociclist nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto. Totodată, el a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul motociclist s-a ales cu un dosar penal ce va fi soluţionat procedural.

 


Intră acum și în grupul de