Intră acum și în grupul de
Cuprins de aburii alcoolului, un tânăr de 27 de ani, din comuna Vatra Moldoviței, a ajuns cu mașina pe care o conducea direct într-un capăt de podeț, din beton, al unui imobil, după care s-a răsturnat.
Poliția Județeană a informat că accidentul a avut loc luni dimineața, în jurul orei 08.15, în comuna Vatra Moldoviței, iar din cauza vitezei excesive și a stării de ebrietate în care se afla, tânărul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.
În urma impactului puternic, mașina a fost avariată, iar un alt tânăr, în vârstă de 25 de ani, pasager în autoturism, a fost rănit, el fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii au avut dubii în ceea ce privește privește persoana care a condus autoturismul și de aceea au tesat cu aparatul etilotest doi tineri.
Astfel, polițiștii au stabilit că tânărul de 27 de ani avea 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar un pasager, un tânăr de 26 de ani, 71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.
Intră acum și în grupul de