Intră acum și în grupul de
Deputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicai a declarat vineri, ca toate sondajele de opinie date publicitatii în ultima perioada si care îl indica pe Traian Basescu pe primul loc în topul încrederii populatiei sunt de fapt rezultatele unor situatii conjuncturale, generate de actiunile presedintelui din prima parte a anului. „Sondajele care îl dau pe Traian Basescu pe primul loc si PD de asemenea, sunt conjuncturale. În conditiile în care PD este un partid fara infrastructura, fara ideologie si fara mesaj politic mi se pare ciudat sa ocupe locul unu în sondajele de opinie. Si mai ciudat este faptul ca fundamentul PD este chiar presedintele Traian Basescu în conditiile în care presedintele ar trebui sa se bazeze pe PD si nu invers”, a tinut sa precizeze Mirela Adomnicai. Parlamentarul sucevean l-a acuzat pe presedinte de faptul ca încearca prin orice mijloace sa mai creasca în ochii electoratului. Din punctul de vedere al Mirelei Adomnicai lucrul acesta nu face decât sa confirme trendul descendent pe care s-a lansat de o bucata de timp presedintele României. „Traian Basescu a ajuns sa scotoceasca prin gunoaiele din jurul Capitalei dupa ceva procente electorale. Asta nu poate decât sa confirme faptul ca este începutul sfârsitului politic pentru Traian Basescu si PD”, a mai spus deputatul sucevean.
Intră acum și în grupul de