Intră acum și în grupul de
Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din comuna Muşeniţa, care se deplasa pe bicicletă duminică dimineața, în municipiul Rădăuți, a fost accidentat de un șofer beat care a plecat de la locul faptei.
Potrivit Poliției Județene, bărbatul care se deplasa cu bicicleta pe strada 1 Mai din municipiul Rădăuţi a fost acroșat de un autoturism și proiectat într-o altă mașină care se afla în afara părții carosabile.
După impact, biciclistul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar polițiștii au întreprins măsuri pentru găsirea șoferului vinovat de producerea accidentului.
Astfel, a fost găsit un bărbat de 31 de ani, din comuna Frătăuții Vechi, care a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului producerii evenimentului rutier fără încuviințarea organelor de poliție” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie peste limita legală”.
Intră acum și în grupul de