In judet nu mai sunt case izolate in urma inundatiilor de la sfarsitul saptamanii


Intră acum și în grupul de

Subprefectul de Suceava, Alexandru Baisanu a anuntat luni, ca în momentul de fata nu mai exista localitati izolate dupa ploile de sâmbata spre duminica, precizând ca ISU „Bucovina” Suceava a coordonat echipele de interventie care au actionat pentru repunerea în circulatie a drumurilor afectate si pentru scoaterea apei din gospodariile inundate. Acesta a mentionat ca echipe ale E.On Moldova intervin pentru restabilirea liniei electrice de medie tensiune din localitatea Lucina. În urma fenomenelor meteo, duminica, mai multe localitati din judet nu erau alimentate cu energie electrica, respectiv Milisauti, Darmanesti, Moldova- Sulita, Galanesti, Balcauti, Capu Codrului, Maritei, Baia. Subprefectul Baisanu a mai precizat ca circulatia rutiera pe E 576 se desfasoara în zonele Vama si Iacobeni cu restrictii pentru autovehiculele de tonaj mai mare de 8,5 tone. În urma ploilor abundente din noaptea de sâmbata spre duminica, în comuna Moldovita au fost inundate 19 gospodarii, iar drumul forestier Turculet a fost afectat, fiind izolate 450 de case cu aproximativ 1400 de locuitori din Argel si Damacusa. În comuna Moldova Sulita au fost izolate sapte case, doua moteluri si statia seismica NATO, dupa ce drumul Banea-Obcioara a fost rupt de apele pârâului Tatarca. În aceeasi comuna au ramas izolate zece case si Herghelia Lucina dupa ce drumul comunal a fost rupt de pârâul Lucava. În comuna Vatra Moldovitei au fost inundate 20 de gospodarii si doua beciuri. Cât priveste circulatia pe DN 2/E din interiorul localitatii Cacica, a fost reluata prin redeschiderea podului ce traverseaza pârâul Solonet, duminica acesta fiind colmatat în urma aluviunilor aduse de puhoaie. Alexandru Baisanu a mai spus ca dupa evaluarea pagubelor produse de inundatii infrastructurii judetene, Prefectura si Consiliul Judetean Suceava vor întocmi un proiect de Hotarâre de Guvern pentru alocarea de fonduri în vederea finantarii lucrarilor de reparatii.


Intră acum și în grupul de