Falticenean accidentat grav dupa ce s-a izbit de malul paraului Somuz


Intră acum și în grupul de

Un falticenean a ajuns în stare grava luni, dimineata dupa ce s-a izbit de malul pârâului Somuz. Potrivit IPJ Suceava, luni în jurul orelor 02.40, în afara localitatii Fântâna Mare, pe DN2, R. Ion, de 24 ani, din municipiul Falticeni, posesor al permisului de conducere pentru categoria B din 2001, în timp ce conducea autoturismul marca Ford Mondeo înmatriculat în Italia, din cauza neadaptarii vitezei într-o curba la dreapta, a pierdut controlul asupra directiei de mers si s-a izbit de malul pârâului Somuz. În urma impactului soferul a fost ranit grav. Acesta nu folosea centura de siguranta si i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei întrucât prezenta halena alcoolica si nu a fost posibila testarea cu aparatul etilotest.


Intră acum și în grupul de