Intră acum și în grupul de
Un șofer în vârstă de 28 de ani, din Vicovu de Sus, a fost încătușat de polițiști, joi dimineața, după ce a provocat un accident rutier și a devenit agresiv.
Poliția Județeană a informat că joi dimineața tânărul conducea mașina pe strada Ştefan cel Mare, din oraşul Vicovu de Sus, iar la un moment dat s-a angajat în depăşirea unui autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din comuna Straja, care efectua un viraj la stânga.
Însă, din cauza consumului de băuturi alcoolice și a vitezei excesive, mașina condusă de tânăr a acroșat vehiculul care circula regulamentar, după care a intrat în coliziune cu un cap de podeţ.
În urma accidentului, un bărbat de 43 de ani, din Vicovu de Sus, pasager în autoturismul condus de tânărul de 28 de ani, a fost grav rănit.
Polițiștii ajunși la fața locului l-au testat pe șoferul de 38 de ani cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Însă, după producerea accidentului, șoferul de 28 de ani a plecat de la fața locului, deplasându-se la o societate aflată la o distanţă de aproximativ 400-450 metri, dar a revenit după aproximativ 20 de minute.
„În prezenţa martorilor, conducătorul auto de 28 de ani, a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest şi din cauza faptului că a devenit agresiv, s-a procedat la încătuşarea sa, fiind condus la spital, unde s-a sustras de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi a refuzat orice colaborare cu poliţiştii şi cu personalul medical”, au informat reprezentanții Poliției Județene.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Intră acum și în grupul de