Intră acum și în grupul de
În perioada 28 septembrie – 2 octombrie a.c. se va derula, la nivel naţional, cea de-a zecea ediţie a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, în cadrul căruia vor fi abordate cinci paliere de interes instituţional: delincvenţa juvenilă, victimizarea minorilor, infracţiunile contra patrimoniului, infracţiunile asociate criminalităţii organizate şi siguranţa rutieră.
La nivelul judeţului Suceava, sub coordonarea poliţiştilor de la Compartimentul de Analiză şi Prevenirea a Criminalităţii, peste 250 de poliţişti şi-au planificat diverse activităţi, în funcţie de grupurile ţintă vizate şi de tipul mesajelor preventive ce vor fi promovate pentru conștientizarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale. Vor fi cooptaţi în organizarea şi derularea acestor acţiuni parteneri din diverse domenii: autorităţi locale, unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale, instituţii guvernamentale și mass-media.
„În cadrul seminariilor, meselor rotunde și întâlnirilor organizate vor fi discutate aspecte privind delincvenţa juvenilă, violenţa în şcoli, victimizarea minorilor, periculozitatea consumului de droguri, traficului de persoane, precum şi despre siguranţa rutieră. Poliţiştii se vor întâlni cu elevi, părinţi, profesori şi directori ai unităţilor de învăţământ, persoane în vârstă, femei, administratori de societăţi comerciale şi de imobile şi reprezentanţi ai comunităţilor multiculturale” au informat reprezentanții Poliției Județene.
Potrivit sursei citate, în cadrul „Săptămânii prevenirii” va fi lansat oficial un nou proiect de prevenire a victimizării minorilor din grădiniţe şi clasele 0. În acest sens, poliţiştii au realizat un nou manual de pregătire pentru copii, acesta urmând a fi distribuit gratuit în cadrul proiectului ,,De mici să preţuim siguranţa!” care va fi lansat luni, 28 septembrie 2015. Cu sprijinul RCHF au fost realizate 8.000 de astfel de manuale de suport pentru copii, cu o accentuată componentă preventivă.
De asemenea, marţi, 29 septembrie, va fi inaugurat primul Centru de Prevenire a Criminalităţii din municipiul Suceava, care va funcţiona într-o locaţie de pe strada Oituz. Vor fi organizate workshop-uri cu tematică preventivă şi vizionări de filme educative, activităţi la care vor participa 50 de copii.
Miercuri vor fi lansate oficial două noi campanii de prevenire a furturilor şi tâlhăriilor. Pentru desfăşurarea şi implementarea campaniilor au fost realizate peste 15.000 de materiale preventive care vor fi distribuite la nivelul întregului judeţ.
Joi, poliţiştii de prevenire şi cei din cadrul Biroului Universitar vor participa la deschiderea anului universitare şi vor desfăşura activităţi de informare a studenţilor cu privire la pericolul consumului de droguri şi substanţe cu efect psihotrop. De asemenea, va fi desfăşurat un seminar împreună cu Agenţia Naţională Antidrog şi vor fi iniţiate două proiecte internaţionale pe linia prevenirii traficului de persoane.
Vineri, 2 octombrie 2015, va fi relansat proiectul de prevenire a accidentelor rutiere cu implicarea conducătorilor de atelaje hipo, fiind realizate 3.000 de plăcuţe reflectorizante. De asemenea, vor fi desfăşurate acţiuni de prevenire a evenimentelor rutiere cu implicarea pietonilor, bicicliştilor şi conducătorilor de mopede.
Intră acum și în grupul de