Intră acum și în grupul de
Copilul în vârstă de cinci ani care a fost grav rănit după ce mama sa s-a aruncat împreună cu el în faţa unui tren în Câmpulung Moldovenesc a fost preluat cu un elicopter SMURD şi transportat la un spital din Iaşi.
Mama copilului, aflată în stare gravă, ar urma să fie transportată la SJU Suceava.
Potrivit cercetărilor poliţiei, Nicoleta Tudean, în vârstă de 30 de ani, împreună cu fiul el Robert, de cinci ani, suferit răni grele după ce au fost loviţi de locomotiva trenului 5711 Ilva Mică-Câmpulung Moldovenesc.
Cei doi au fost văzuţi în zona gării din Câmpulung Moldovenesc cu circa jumătate de oră înainte de venirea trenului plimbându-se în apropiere, iar când trenul a ajuns mama cu copilul în braţe s-a aruncat în faţa trenului.
Mama a suferit o amputaţie de picior şi mai multe răni fiind în stare gravă, iar copilul o amputaţie la ambele picioare, şi răni grave la mâna dreaptă.
Intră acum și în grupul de