Lucrările de execuţie la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul SJU Suceava au început


Intră acum și în grupul de

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, ec.Vasile Râmbu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că lucrările în cadrul proiectului de extindere, reamenajare şi dotare a Unităţii de Primire a Urgenţelor au început, termenul de finalizare prevăzut prin contract fiind de aproximativ şase luni de zile.

spital rambu nechifor bradatan boliacu (13)

Râmbu a spus că în condiţiile în care adresabilitatea la UPU a crescut an de an şi urmărându-se dinamica prezentărilor la UPU, pornind la de 56 000 de pacienţi în 2002 la 87 000 în 2014, s-a constatat că UPU nu mai corespunde cerinţelor şi numărului mare de pacienţi şi că din acest motiv s-a impus extinderea şi reamenajarea acestei secţii.

El a explicat că prin realizarea acestui proiect UPU va beneficia de spaţii mai generoase pentru consultaţii, va avea un flux separat pentru ambulanţe, într-un spaţiu protejat astfel încât pacientul să poată fi transferat direct în UPU, va avea un triaj pentru copii separat de cel pentru adulţi, cu spaţii de aşteptare pentru aparţinători, fluxuri separate pe categorii de urgenţe, sală pentru aparţinători dotată cu monitoare, birouri şi cabinete pentru personalul UPU.

Râmbu a spus că triajul pentru pediatrie va funcţiona în latura de est a UPU, zona destinată investigaţiilor paraclinice şi laboratoarelor în latura de vest, zona destinată resuscitării şi altor tipuri de tratamente va fi în partea centrală a UPU, în aceeaşi zonă urmând să fie amplasate atât triajul, cât şi sălile de aşteptare, în timp ce zona administrativă a UPU şi cea destinată personalului va fi în partea nordică, iar rampa de acces a ambulanţelor va fi pe latura sudică a UPU.

El a precizat că suprafaţa UPU va fi mărită de la 890 de metri pătraţi cât este în prezent la 1900 de metri pătraţi.

Managerul SJU Suceava a subliniat că pentru creşterea calităţii serviciilor medicale şi pentru scurtarea timpului de diagnostic şi de intervenţie asupra bolnavului până la transferarea acestuia în Terapie Intensivă, în cazul urgenţelor majore, UPU va beneficia de noi dotări cu aparatură de înaltă performanţă, printre care un computer tomograf, un aparat RX digital, un echograf Doppler, un colposcop, mese de operaţie, monitoare EKG, defibrilatoare, o linie de videoendoscopie, dar şi echipamente pentru intubaţie dificilă.

Râmbu a spus că lucrările de extindere, modernizare şi dotare cu aparatură medicală pentru UPU-SMURD sunt de 13. 373.396 de lei, din care 4 milioane de lei sunt alocate de Ministerul Sănătăţii, peste 7,75 milioane de lei sunt asigurate de SJU Suceava şi 1,62 milioane de lei sunt alocate de Consiliul Judeţean Suceava.

spital rambu nechifor bradatan boliacu (6)

El a mai spus că începerea lucrărilor în cadrul acestui proiect a fost întârziată întrucât au existat trei contestaţii din partea unuia dintre participanţii la licitaţia organizată de SJU Suceava.

Managerul SJU Suceava a precizat că termenul de execuţie a lucrărilor prevăzut în contract este de şase luni, însă este de dorit să fie realizate înaintea acestui termen, arătând că firma constructoare va lucra în două schimburi.

El a subliniat că pe durata executării lucrărilor s-a alocat UPU un spaţiu mai modest din punct de vedere al suprafeţei, ceea ce ar putea genera “neplăceri” pentru pacienţi, aparţinători şi personalul secţiei, arătând însă că speră că populaţia va înţelege că această situaţie nu va dura decât câteva luni.

“Cu puţină răbdare putem ajunge ca în martie-aprilie să intre în funcţiune noua Unitate de Primire a Urgenţelor”, a mai spus Râmbu.

Arhitectul Constantin Gorcea  a declarat că proiectul este unul complex din punct de vedere tehnic, cu o abordare contemporană, iar prin realizarea acestuia Unitatea de Primire a Urgenţelor va fi adusă la cerinţele actuale.

El a făcut o prezentare generală a proiectului, a zonelor care vor fi extinse, precum şi a celor care vor fi reamenajate şi modernizate.

Directorul tehnic al firmei General Construct, firma care a câştigat licitaţia pentru realizarea acestui proiect în asociere cu alte două firme, Doru Gheaţă, a declarat că lucrarea este foarte ofertantă întrucât oferă posibilitatea constructorului de a demonstra că se poate alinia la cerinţele actuale.

El a spus că speră să se respecte termenul de finalizare a execuţiei lucrărilor , dar că există şi un grad de incertitudine în ceea ce privesc săpăturile, în condiţiile în care urmează să fie îmbunătăţit terenul de fundare, arătând că lucrările exterioare pot fi executate şi până la minus 10 grade Celsius.

Gheaţă a mai spus că se va lucra în două schimburi, după un program care să nu deranjeze pacienţii şi personalul spitalului.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că investiţia de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, cu o valoare impresionantă, ce presupune extinderea, modernizarea şi dotarea UPU, vă conduce la creşterea brand-ului acestui spital, la creşterea gradului de satisfacţie al pacienţilor şi la scăderea timpului de aşteptare în UPU.

“SJU Suceava e pe o zonă de creştere din trecut şi cred că acest lucru se datorează unei foarte bune colaborări atât cu Consiliul Judeţean, cu Ministerul Sănătăţii, Guvernul României, indiferent cine a fost, într-o parte sau în alta”, a spus Nechifor arătând că în ultimii opt ani valoarea investiţiilor realizate la SJU Suceava şi finanţate din diverse surse, respectiv prin proiecte europene, buget propriu, alocări de la Consiliul Judeţean Suceava, alocări guvernamentale, a crescut de la 1,9 milioane de lei în anul 2008  la 20, 9 milioane de lei în anul 2015.

“Iată că într-un interval de opt ani, de la 1,9 milioane de lei la 20,9 milioane de lei, cred că acest efort este resimţit prin infrastructuri, prin echipamente moderne, prin modernizări structurale importante”, a mai spus Nechifor.


Intră acum și în grupul de