Intră acum și în grupul de
Aventurile vânatoresti au atras la bugetul Directiei Silvice Suceava peste 6 miliarde de lei vechi (180.000 euro), cea mai mare suma încasata pâna acum din valorificarea bogatiilor cinegetice din codrii Sucevei. Faptul ca sezonul de vânatoare trecut a fost cel mai bun an de vânatoare al Directiei Silvice Suceava a fost confirmat si de directorul general al Romsilva, Dan Ioan Aldea, care a declarat ca Suceava se afla în primele 5 locuri pe tara la venituri rezultate din vânatoare si la atragerea de vânatori straini, o performanta “rezervata” pâna acum ocoalelor silvice din Ardeal, care au o experienta mult mai mare în domeniu. Seful Directiei Silvice Suceava, Valerian Solovastru, a precizat ca cea mai mare parte a vânatorilor straini vine din tari precum Germania, Spania si Maroc (printre acestia numarându-se nepotul printului Marocului, Moulay Ismail Alaoui, lider politic si ministru al Educatiei), mistretii si cocosii de munte fiind unele dintre cele mai cautate specii. În fiecare an, în baza constatarilor din teren, raportate conducerii Romsilva, se stabilesc noile cote de vânatoare, în asa fel încât sa fie pastrat un echilibru constant între specii. „În fiecare an, trebuie sa avem grija ca animalele sa nu fie afectate de dezechilibre naturale, dar nici de înmultirea excesiva a unor specii, în detrimentul altora. Un numar prea mare de lupi sau de mistreti cu siguranta ar dauna grav populatiei de cerbi, tocmai de aceea vânatoarea este o necesitate, având rol de mentinere a balantei speciilor de animale”, a declarat seful Compartimentului de Vânatoare din cadrul Directiei Silvice Suceava, Cristi Tomniuc. Sezonul de vânatoare 2007 – 2008 a început cu capriorii de munte, anul acesta fiind admisa vânarea a 103 exemplare, majoritatea femele. La cerb, cota de vânatoare alocata Sucevei este de 106 exemplare, iar la mistret – 140 de exemplare. Pentru cei pasionati de vânatoarea de iepuri, anul acesta este prevazut un numar de 130 de exemplare – cota de vânat, în vreme ce la valorosii cocosi de munte, care se dau cu 1000 de euro fiecare, au fost prevazute 34 de exemplare. Pentru anul acesta, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, care, printr-un ordin al ministrului, a alocat cotele de vânatoare, a prevazut un numar mai mult decât dublu fata de anul trecut, pentru vânatoarea de vulpi – 358 de exemplare. Alte specii de animale care vor putea fi vânate anul acesta în judetul Suceava sunt: potârnichi – 30 de exemplare, vierzurele – 11 exemplare, jderul de copac – 5 exemplare, dihor – 10 exemplare, nevastuica – 1 exemplar.
Intră acum și în grupul de