Intră acum și în grupul de
Judeţul Suceava a ieşit luni dimineaţă de sub Codul portocaliu de vreme severă, dar rămâne sub Cod galben de ploi, ninsori, vânt puternic şi polei, până luni seară.
Administraţia Naţională de Meteorologie a restrâns luni dimineaţă, atenţionarea Cod Galben de ploi, ninsori şi vânt emisă anterior, de la 35 la 19 judeţe din jumătate de est a ţării
Atenţionarea a intrat în vigoare la ora 10 şi este valabilă până la ora 18.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, va ploua pe arii extinse în estul şi sud-estul ţării, unde local cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp, iar în sudul şi centrul Moldovei şi în Dobrogea izolat 40 l/mp. În nordul Carpaţilor Orientali vor fi mai ales ninsori şi condiţii de polei. În nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei precipitaţiile vor fi mixte.
Vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h în estul Munteniei şi în Dobrogea, iar la munte vor fi rafale de peste 80 km/h.
Intră acum și în grupul de