În judeţul Suceava nu mai sunt localităţi nealimentate cu energie electrică


Intră acum și în grupul de

 

E.ON Moldova – filiala Suceava a trimis joi dimineaţă o nouă informare privind avariile produse la reţelele de distribuţie a energiei electrice din cauza condiţiilor meteo deosebite.

trafic suceava, iarna, ninsoare

Astfel, joi, la ora 06.00, în judeţul Suceava nu mai erau localităţi nealimentate cu energie electrică.

42 de localităţi din judeţul Suceava au fost afectate total sau parţial de lipsa alimentarii cu energie electrică, după dezastrul lăsat în urmă de prima ninsoare.

Judeţul Suceava s-a aflat duminică şi luni sub incidenţa unor avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de ninsori şi vânt.

Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a apreciat, miercuri, că prefectul ar fi trebuit să convoace Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă din care face parte şi E.On şi consideră că altfel putea fi abordată problematica pe parcursul zilelor în care localităţi din judeţ nu au fost alimentate cu energie electrică.

„Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă nu a fost întrunit. Am acţionat ca vicepreşedinte al comitetului. Categoric trebuia convocat  Comitetul de Urgenţă”, a spus Nechifor, care a subliniat că dacă era convocat, se putea cere oficial ajutor Comitetului Naţional.

Potrivit şefului administraţiei judeţene, duminică a fost una din cele mai grele situaţii din judeţ, cu vânt şi frig polar,  iar angajaţi ai ISU, ai Jandarmeriei, ai Poliţiei sau Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dar şi echipele E.On au acţionat pentru rezolvarea problemelor care au apărut în toate localităţile judeţului.

Nechifor a declarat că o dezamăgire a fost relaţia cu E.On care nu a transmis în timp util nici informaţiile despre zonele cu căderi de tensiune şi nici dacă au nevoie de sprijin.


Intră acum și în grupul de