Intră acum și în grupul de
Faptul ca presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gavril Mîrza, a declarat, marti, ca nu va avea timp sa participe vineri la întâlnirea stabilita de senatorul PLD Gheorghe Flutur privind modul în care se deruleaza proiectul „Suceava-Utilitati si mediu la standarde europene”, pentru ca acest proiect se afla în prezent în derulare, iar el este mult mai preocupat de atragerea de fonduri pentru alte proiecte de dezvoltare a judetului, a stârnit reactia PLD. Potrivit unui comunicat de presa semnat de senatorul Gheorghe FLUTUR, deputatul Dumitru PARDAU si deputatul Romica ANDREICA, acestia se declara „consternati de atitudinea domnului Gavril Mîrza, presedintele Consiliului Judetean Suceava, si de modul în care întelege sa trateze initiativa noastra de a discuta pe marginea derularii proiectului „Utilitati si mediu”.
Cei trei afirma ca, desi se afla la conducerea Consiliului Judetean de 15 ani, Gavril Mîrza nu a priceput ca trebuie sa fie transparent si ca are datoria sa informeze corect populatia judetului, mai ales pe parlamentari, despre proiectele angajate pe bani publici. „Întelegem ca nu va onora invitatia lansata de catre noi de a participa la dezbateri pe tema derularii proiectului „Utilitati si mediu”, iar în aceste conditii îl anuntam ca vom face demersuri la toate forurile legitime ale statului pentru a afla adevarul despre acest proiect si vom informa opinia publica, în mod corect, despre ceea ce se întâmpla.
Aceasta atitudine nu face decât sa confirme suspiciunile celor care au sesizat DNA cu privire la modul de derulare a proiectului. Este regretabil ca domnul Gavril Mîrza spune minciuni grosolane si avem dovezi în acest sens. Un exemplu elocvent este acela ca documentatia de scoatere a terenurilor din fondul forestier a fost trimisa autoritatilor centrale în luna martie 2007 si nu în 2005 sau 2006, asa cum minte Gavril Mîrza” spun parlamentarii PLD. Cei trei parlamentari mai precizeaza ca este pentru prima data când în judetul Suceava a fost convocata o asemenea „sesiune”, iar presedintele Mîrza o trateaza cu un total dispret.
Intră acum și în grupul de