Intră acum și în grupul de
Colonelul dr. Cristian Hociung, locotenentul Ovidiu Burlacu, plutonierul major Mihaela Burlui şi plutonierul major Simona Cojocar din cadrul ISU Suceava s-au aflat în perioada 26-30 octombrie a.c., în Franţa, prin intermediul Programului European pentru Schimbul de Experţi în domeniul Mecanismului de Protecţie Civilă Comunitar.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, a explicat că proiectul a vizat realizarea unui schimb de experienţă şi bune practici privind managementul situaţiilor de urgenţă de la nivel local şi naţional; îmbunătăţirea cunoştinţelor în ceea ce priveşte dezvoltarea planurilor şi procedurilor utilizate la nivel local; familiarizarea cu abordările şi tehnicile folosite de instituţiile omoloage din Franţa şi organizarea pregătirii specifice şi dezvoltarea poligonului de pregătire.
„Programul activităţilor, desfăşurate atât în Paris, la Ministerul de Interne, în cadrul Direcţiei Generale pentru Securitate Civilă şi Gestionarea Crizelor (DGSCGC), cât şi la Angers, în Regiunea Maine-et Loire, la Serviciul Departamental pentru Incendii şi Salvări (SDIS 49), a cuprins prezentări referitoare la organizarea şi funcţionarea serviciilor pentru situaţii de urgenţă din cele două ţări, activităţi practice şi primiri oficiale la Prefectura şi Consiliul Departamental Angers, Maine-et Loire”, a precizat plt.adj. Alin Găleată.
Intră acum și în grupul de