Intră acum și în grupul de
O tânără de 18 ani, din Drăgoieşti, a ajuns în stare gravă la spital, după ce mașina pe care o conducea a fost spulberată de un tren.
Potrivit Poliției Județene, accidentul a avut loc joi, în jurul orei 13.37, în afara localităţii Drăgoieşti, din cauza faptului că tânăra nu a respectat semnalele luminoase ale instalaţiei de avertizare acustică şi optică de pe linia de cale ferată Suceava–Vatra Dornei.
Astfel, mașina tinerei a fost surprinsă de trenul Interregio, de pe relaţia Iaşi–Cluj-Napoca.
„Din cauza leziunilor suferite, tânăra nu a putut fi testată cu aparatul etilotest şi nici nu i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, fiind supusă unei intervenţii chirurgicale”, au declarat reprezentanții IPJ Suceava.
Polițiștii au deschis un dosar penal ce va fi soluționat procedural.
Intră acum și în grupul de