Lungu: Lucrările la sălile de sport de la Colegiul Naţional „Ștefan cel Mare” și Liceul cu Program Sportiv sunt pe ultima sută de metri


Intră acum și în grupul de

 

comandament

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunţat la comandamentul de lucrări de marți dimineața că investițiile cu fonduri europene la Colegiul Naţional „Ștefan cel Mare” și la Liceul cu Program Sportiv vor fi terminate până la data de 18 noiembrie 2015, astfel încât după aceea să fie făcute recepțiile.

„Lucrările la cele două săli de sport sunt pe ultima sută de metri, ca să ne exprimăm în termeni sportivi. Ambele obiective sperăm să fie gata pe data de 18 noiembrie”, a declarat Lungu.

El a explicat că luni a fost la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, unde se lucrează la terenul din curtea școlii, sala de sport interioară fiind finalizată.

De asemenea, Lungu a mai arătat că la Liceul cu Program Sportiv mai trebuie marcată pista de atletism, lucrările la cantina colegiului fiind în linie dreaptă.

„Avem toate premisele ca acest termen de 18 noiembrie, maxim 20, să finalizăm aceste lucrări”, a subliniat primarul Ion Lungu.

Menționăm faptul că la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” investiția a presupus construirea unei săli de sport, refuncţionalizarea sălii de gimnastică şi construirea unui teren de sport în aer liber, costurile ridicându-se la aproximativ opt milioane de lei.

De cealaltă parte, noul campus sportiv de la Liceul cu Program Sportiv a presupus realizarea unui cămin nou, a unei cantine, a unui teren de handbal și a unui teren de fotbal conform standardelor UEFA. Valoarea totală a proiectului de la Liceul cu Program Sportiv Suceava este de 17.899.491 de lei.


Intră acum și în grupul de