Intră acum și în grupul de
Un incendiu devastator a cuprins în noaptea de luni spre marți trei imobile din localitatea suceveană Vama, flăcările extinându-se cu repeziciune la trei imobile. Pompierii au intervenit la fața locului cu 12 autospeciale, iar cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, incendiul a fost anunțat prin apel la 112, la ora 23:33, la fața locului fiind mobilizați militarii Detaşamentelor de Pompieri Câmpulung Moldovenesc şi Suceava, ai Gărzii de Intervenţie Gura Humorului, dar și lucrători ai SVSU Vama, Vatra Moldoviţei şi Frumosu.
„La sosirea echipajelor, ardeau mai multe anexe gospodăreşti şi acoperişurile a trei case de locuit, existând pericolul de propagare la clădirile învecinate”, a declarat plt. adj. Alin Găleată.
El a arătat că incendiul a fost stins în jurul orei 05:40, unuia dintre proprietari focul mistuindu-i 50 de metri pătrați din acoperişul casei de locuit și 10 metri pătrați din acoperişul unei anexe.
De asemenea, altui proprietar i-au ars 150 de metri pătrați din acoperişul casei de locuit, 15 metri pătrați dintr-un foişor de lemn, 40 de metri pătrați dintr-o magazie de lemn, 75 de metri pătrați din acoperişul altei anexe, dar și 40 de metri pătrați dintr-o magazie şi un garaj de lemn.
Celui de-al treilea proprietar i-au ars în incendiu circa 150 de metri pătrați din acoperișul casei de locuit, 30 de metri pătrați dintr-un garaj de lemn, 60 de metri pătrați dintr-o magazie tot de lemn și 10 metri pătrați de terasă.
„Pe timpul intervenţiei, la cinci persoane li s-au acordat ajutor medical, trei persoane cu atac de panică, una cu traumatism prin tăiere la membrul superior stâng şi o persoană care prezenta arsuri de gradul I la nivelul frontal şi scalp în proporţie de 4-5%”, a mai precizat Găleată.
Pompierii au dat drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului efectul termic al curentului electric generat de instalaţia de iluminat lăsată sub tensiune.
Pompierii au salvat restul caselor de locuit, anexe gospodăreşti şi alte bunuri.
Intră acum și în grupul de