Intră acum și în grupul de
Primarii care s-au preocupat şi au depus proiecte primesc acum finanţare, a declarat, miercuri şeful administraţiei judeţene sucevene, Cătălin Nechifor. El a arătat în cadrul unei întâlniri cu primarii din judeţ că vor fi bani pentru investiţii locale şi le-a atras atenţia că trebuie să lucreze în ritm susţinut pentru ca fondurile alocate de Guvern să fie atrase.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a anunţat că prin Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) nr. 999/2.11.2015 s-a aprobat lista celor 118 obiective de investiţii ce vor fi finanţate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) pentru judeţul Suceava în perioada 2015-2018, cu o sumă totală de 378.645.546,69 lei.
Nechifor a precizat că din cele 118 obiective aprobate, 24 sunt de alimentare cu apă cu finanţare de 69,28 milioane de lei, 12 de canalizare cu 58,26 de milioane de lei, 23 sunt şcoli şi grădiniţe pentru care se alocă 34,1 milioane de lei, opt sunt poduri şi podeţe, cu 6,84 milioane de lei, iar cea mai mare sumă, de 210,147 milioane de lei este alocată pentru 51 de drumuri locale.
Alte 12 obiective din cele 118, în general grădiniţe şi şcoli nu au încă încheiate contracte de finanţare, a mai menţionat preşedintele CJ Suceava.
Astfel, acestea se referă la două obiective de investiții școala/gradiniță Adâncata, un obiectiv de investiții grădiniță Fălticeni, două obiective de investiții grădiniță Hănțești, un obiectiv de investiții grădiniță Hârtop, un obiectiv de investiții școala/gradiniță Marginea, un obiectiv de investiții școalăTodirești, un obiectiv de investiții grădiniță Valea Moldovei, un obiectiv de investiții grădiniță Voitinel, un obiectiv de investiții pod Valea Moldovei şi un obiectiv de investiții drum Brodina.
Intră acum și în grupul de