Intră acum și în grupul de
Un incendiu violent a cuprins miercuri după-amiază acoperișul unui coafor din Vatra Dornei, flăcările amenințând să se extindă și la două restaurante, un bloc de locuinţe şi la depozitul unui supermarket. La fața locului au intervenit cinci autospeciale de pompieri care au reușit să stingă flăcările după aproximativ patru ore.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, în locaţiile afectate de foc şi fum nu se aflau persoane care să necesite evacuarea.
Găleată a mai arătat că în urma incendiului au ars acoperişul coaforului pe 80 de metri pătraţi, tâmplăria din lemn a unui apartament pe 6 metri pătraţi, obiecte de mobilier şi alte bunuri.
De asemenea, flăcările au degradat un aparat de climatizare, accesorii profesionale din coafor, mobilier, aproximativ 15 metri pătraţi de rigips de pe culoarul de acces înspre unul dintre restaurante şi două oglinzi de la intrarea aceluiaşi local.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul sau scânteile provenite din coşul de fum deteriorat al unei centrale termice”, a declarat plt. adj. Alin Găleată, care a menționat că pompierii au salvat restul construcţiei, cele două restaurante, blocul de locuinţe şi depozitul supermarketului.
Intră acum și în grupul de