Bugetarii vor beneficia in continuare de tichete de masa


Intră acum și în grupul de

Persoanele din sectorul bugetar care primesc tichete de masa vor beneficia în continuare de acest drept, a declarat primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu, la finalul sedintei de marti, a Guvernului, se precizeaza într-un comunicat de presa al Biroului de presa. „Nu este vorba de o decizie de a elimina aceste tichete. Practic, a fost decalat termenul de aplicare a acestei decizii, tinând cont de cresterea substantiala a numarului de salariati din institutiile publice si de cresterea nivelului de salarizare”, a subliniat premierul Tariceanu. Seful Executivului a aratat ca nu exista, în prezent, resurse bugetare pentru a sustine extinderea acordarii tichetelor de masa si la alte categorii de personal bugetar, având în vedere ca numarul personalului bugetar a crescut cu 24% în ultimii 3 ani, iar cheltuielile de personal au crescut cu circa 97 %, prin majorarile succesive care au fost acordate.

„În acest an, cheltuielile ar fi probabil la nivelul de 1% din PIB si nu exista sumele necesare. Dar salariatii care au beneficiat de tichete de masa vor beneficia si în continuare”, a explicat primul-ministru. Astfel, se mentine situatia actuala, când doar institutiile finantate din venituri extra-bugetare pot acorda tichete de masa salariatilor. Masura anuntata de primul-ministru Tariceanu este cuprinsa în Ordonanta de Urgenta privind unele masuri financiar-fiscale în domeniul asigurarilor sociale de sanatate si reglementari în domeniul cheltuielilor de personal, aprobata astazi de Executiv.

O alta prevedere a acestei Ordonante de Urgenta se refera la plata contributiei pentru asigurarile de sanatate în cazul veniturilor din pensii aflate sub limita sumei neimpozabile prevazute de Codul Fiscal, care se proroga pâna la data de 1 ianuarie 2009. De la aceasta data, contributia se calculeaza si se va suporta, potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, de la bugetul de stat, pentru pensionarii ale caror venituri sunt mai mici decât limita supusa impozitului pe venit.


Intră acum și în grupul de