Intră acum și în grupul de
Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava şi lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Adâncata au intervenit joi după-amiază cu patru autospeciale şi un buldoexcavator pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui B.M., din satul Feteşti, comuna Adâncata.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU „Bucovina” Suceava, plt.adj. Alin Găleată, la sosirea echipajelor, ardea depozitul de furaje şi exista pericolul de propagare la două case aflate în apropiere.
„Incendiul, care a fost anunţat la ora 13:03, a fost lichidat la ora 17:30. Au ars depozitul de furaje pe 180 de metri pătraţi, 15 tone de furaje şi 3 metri cubi lemn de foc. S-au degradat alte 10 tone de furaje şi o magazie de lemne. Flăcările au afectat şi 5 metri cubi de lemn pentru construcţii, de pe proprietatea învecinată, ce aparţine numitei B.A”, a precizat Găleată.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat cele două case ameninţate de flăcări, a mai menţionat purtătorul de cuvânt al ISU.
Intră acum și în grupul de