Intră acum și în grupul de
O liftieră din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii a șase infracţiuni de trafic de influenţă. Femeia este acuzată că a luat bani pentru a-i determina pe medici să întocmească acte de pensionare pe caz de boală.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în perioada 2008-2015, inculpata Maria Străchinescu a pretins şi primit, în mod direct, de la şase persoane, suma totală de 2000 euro şi 9250 lei, pentru sine sau pentru altcineva.
Femeia a lăsat impresia că are influenţă asupra unor cadre medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava sau din policlinicile din municipiu, și a promis oamenilor că îi va determina pe medici să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau acte contrar acestor îndatoriri.
Sursa citată a mai arătat faptul că asupra apartamentului liftierei s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului până la concurenţa sumei de 1000 euro şi 9250 lei.
De asemenea, aceeaşi măsură s-a dispus și asupra sumei de 500 euro, ridicată de organele de urmărire penală în urma unei percheziţii domiciliare.
Intră acum și în grupul de