Luminile din bradul de Crăciun din centrul Sucevei au fost aprinse


Intră acum și în grupul de

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a aprins, marți seara, de 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, luminile din bradul de Crăciun instalat pe esplanada Casei de Cultură, pentru al XII-lea an consecutiv.

Pentru aprinderea luminilor de sărbătoare, edilul a fost ajutat de nepoțelul său, dar și de una dintre fetițele viceprimarului municipiului Suceava, Ovidiu Doroftei. De asemenea, alături de primarul Sucevei s-au aflat soția acestuia, viceprimarul Lucian Harșovschi și consilierul local Daniel Ungurian.

brad craciun

Spre deosebire de ceilalți ani în care luminile din bradul de Crăciun predominau în nuanțe de albastru, în această iarnă municipalitatea a ornat bradul cu mii de beculețe argintii, aurii, dar și albastre.

„Conform tradiției, pentru al XII-lea an consecutiv s-au aprins luminile din bradul de Crăciun. Am folosit în acest an pentru iluminatul ornamental din municipiul Suceava peste 200.000 de beculețe. Încercăm să aducem aceste ornamente în toate zonele orașului nostru. Mai avem o restanță în zona George Enescu, dar până la Sfântul Nicolae se va rezolva”, a declarat edilul-șef al Sucevei după aprinderea luminilor din bradul de Crăciun.

brad

El a mai arătat că în data de 6 decembrie se va deschide „Târgul de Crăciun”, iar în jurul datei de 15 decembrie copiii cuminți vor primi daruri de la Moș Crăciun.

De asemenea, primarul orașului a ținut să-i invite pe suceveni să participe la evenimentele organizate în următoarea perioadă, arătând că până de Crăciun se vor organiza diverse spectacole de colinde.

„Am avut un an greu la Primăria municipiului Suceava, am creat foarte mult disconfort sucevenilor și îmi doresc ca în acest sfârșit de an să aducem o lumină în sufletele lor, sper să se bucure, să fie alături de noi și să participe la evenimente”, a mai spus Ion Lungu. (Mihaela Tcaciuc)

 

 

 


Intră acum și în grupul de