Vanzarile de carte au crescut semnificativ dupa ce dascalii au primit subventii pentru carti de specialitate


Intră acum și în grupul de

Vânzarile librariilor sucevene au crescut semnificativ în luna septembrie dupa ce dascalii care au primit din partea MEd.CT echivalentul a 100 de euro pentru achizitionarea de materiale didactice si carti de specialitate s-au grabit sa-si cumpere aceste carti. În judetul Suceava sunt aproximativ 10 000 de cadre didactice atât din învatamântul preuniversitar de stat, cât si din unitatile de învatamânt particulare care beneficiaza sau urmeaza sa beneficieze de aceasta facilitate acordata de Ministerul Educatiei si Cercetarii . Seful unei dintre cele mai mari librarii din municipiul Suceava, cu puncte de lucru si în alte orase ale judetului, Elena Driscu a declarat, vineri, ca vânzarile la aceasta unitate au crescut cu peste 20% fata de cresterile preconizate pentru luna septembrie.

Ea a spus ca s-au realizat vânzari mari atât datorita vânzarilor de manuale, dar si a cartilor de specialitate pentru profesori si învatatori, a materialelor didactice, ghiduri, carti pentru prescolari, planse. Driscu a mai spus ca pentru o parte din titluri s-au facut comenzi întrucât s-au epuizat repede cartile din stoc, aratând ca de oferta cea mai larga de carti de specialitate s-au bucurat profesorii de limba româna care au avut de unde alege, în timp ce la polul opus s-au aflat profesorii de educatie fizica pentru care nu a existat o oferta atât de generoasa. Printre cele mai solicitate carti s-au numarat DEX-urile, dictionarele de limba engleza si franceza, enciclopediile, culegerile de matematica, fizica si chimie, tratatele de chimie. Responsabilul unei alte librarii sucevene, Maria Sandu a spus ca adresabilitatea a crescut mult în luna septembrie, astfel ca pe lânga parinti si elevi, profesorii si învatatorii au achizitionat materiale didactice si carti de specialitate în baza unor liste si comenzi prealabile.

“Am adus în librarie exact ce le-a trebuit. Noi am facut comanda pentru titlurile solicitate de profesori”, a mai spus librarul sucevean. Un alt librar sucevean a declarat ca din momentul în care s-au alocat banii pentru achizitiile de carti si materiale didactice si vânzarile au crescut, în special, la cele din domeniul criticii literare, filosofiei, istoriei. Unii dintre librarii suceveni au semnalat o lipsa de carte din segmentul tehnologiei pentru profesorii ingineri din licee si Scoli de arte si meserii, dar si pentru cei care predau discipline din domeniul economiei. Cadrele didactice se grabesc sa achizitioneze carti întrucât, pâna la mijlocul lunii octombrie, trebuie sa faca dovada ca au folosit banii alocati de guvern în acest scop.


Intră acum și în grupul de