Intră acum și în grupul de
Procurorii DNA Suceava au trimis-o în judecată, în stare de arest preventiv, pe avocata Carmen Kreisel-Cricleviţ pentru trafic de influenţă, în același dosar fiind trimişi în judecată, sub control judiciar, Nicuşor Şargan şi Dumitru Dascălu pentru complicitate la trafic de influenţă.
Potrivit DNA Suceava, la începutul anului 2010, cu intenţie, Nicuşor Şargan şi Dumitru Dascălu au facilitat contactul între avocatul Carmen Kreisel-Cricleviţ şi bărbatul acuzat de omor calificat pentru a asigura posibilitatea traficării pretinsei influenţe a inculpatei asupra unei judecătoare din cadrul Curţii de Apel Suceava – Secţia Penală, privind obţinerea unei soluţii favorabile în respectiva cauză în schimbul unor sume de bani.
Astfel, la începutul anului 2010, avocatul sucevean, a luat legătura prin intermediul celor doi cu bărbatul condamnat de Tribunalul Suceava pentru omor calificat, după care, în perioada 2010-2011, a pretins de la acesta suma totală de 18.000 euro, din care a primit efectiv 8000 euro, pretinzând că are influenţă asupra unei judecătoare din cadrul Curţii de Apel Suceava – Secţia Penală, investită cu soluţionarea apelului,
Ea a spus că atât prin prisma relaţiilor personale pe care le întreţine cu acest magistrat, dar şi prin cointeresarea sa materială, o va determina să adopte o soluţie favorabilă în cauză, în sensul de a schimba încadrarea juridică a faptei, din infracţiunea de omor calificat într-o infracţiune cu un grad de pericol social scăzut, sancţionată de legea penală mult mai blând, care să-i faciliteze obţinerea unei condamnări cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Suceava cu propunerea de menţinere a măsurilor preventive şi asigurătorii dispuse.
În acest caz s-a dispus sechestrul asupra sumelor de 5.240 euro şi 11.000 lei aparţinând avocatului sucevean în vederea asigurării posibilităţii de executare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale.
Carmen Kreisel-Cricleviţ a fost arestată, în 12 noiembrie, de Curtea de Apel Suceava pentru 30 de zile. (N.B.)
Intră acum și în grupul de