Hoții au furat o mie de euro din locuința unei femei din Fălticeni


Intră acum și în grupul de

O femeie în vârstă de 42 de ani, din Fălticeni, a reclamat în cursul zilei de miercuri faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa situată pe strada Magazia Gării și i-au sustras o sumă de bani.

BANI

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că hoții au profitat de lipsa de la domiciliu a persoanei vătămate și a familiei acesteia, dar și de faptul că un geam a fost lăsat deschis.

Astfel, hoții au pătruns în imobil și au sustras suma de 1.000 euro.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Poliției Județene.

Poliţiştii recomandă cetăţenilor să dispună măsuri minime de protecţie a bunurilor astfel încât să nu cadă victime ale hoţilor. Se recomandă asigurarea cu sisteme de închidere şi alarmare a locuinţelor, dar și asigurarea cu lumină şi îngrădirea perimetrului. (M.T.)


Intră acum și în grupul de