Accident în lanț, pe raza comunei Adâncata


Intră acum și în grupul de

Trei șoferi au fost implicați duminică, într-un accident în lanț, pe raza comunei Adâncata.

accident politie

Potrivit Poliției Județene, un tânăr de 23 ani din Adâncata, a încercat să vireze brusc la stânga, fapt ce l-a determinat pe un bărbat de 34 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, care conducea un microbuz în spatele său, să vireze și el stânga pentru a evita impactul, însă nu a reuşit şi a intrat în coliziune laterală.

În acelaşi timp, tânărul de 23 de ani, a încercat să evite impactul cu microbuzul, însă a fost lovit în partea din spate de un alt autoturism condus de un bărbat de 42 de ani din municipiul Suceava, care se deplasa în acelaşi sens în spatele microbuzului.

În urma accidentului, șoferul în vârstă de 23 de ani a fost rănit ușor.

Polițiștii ajunși la locul accidentului i-au testat pe cei trei conducători auto implicaţi în eveniment cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, oamenii legii au întocmit un dosar penal ce va fi soluţionat procedural. (M.T.)

 


Intră acum și în grupul de