Suceava a pierdut bătălia pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021


Intră acum și în grupul de

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a anunțat, vineri, la prânz, în cadrul unei conferințe de presă de la Biblioteca Națională a României, cele patru orașe care s-au calificat în competiția pentru desemnarea Capitalei Europeane a Culturii în 2021. Între cele patru orașe nu se află și Suceava.

Primarul Ion Lungu consideră că Suceava iese cu fruntea sus din această competiție. Potrivit edilului-șef, cheltuielile cu această candidatură se ridică la aproximativ 10.000 de euro, iar municipiul reședință de județ a rămas cu un program cultural care urmează să fie pus în aplicare cu fonduri europene și de la bugetul de stat.

echipa suceava capitala europeana a culturii 2021

Pentru acordarea prestigiosului titlu de Capitala Culturală Europeană, în perioda 7-10 decembrie 2015, au fost audiate, de o comisie specială, proiectele de candidatură ale celor 14 orașe, între care și Suceava.

Delegația Sucevei a prezentat proiectul în cursul zilei de joi, 10 decembrie, timp de 45 de minute, după care în alte 45 de minute a răspuns la întrebările juriului.

Echipa Sucevei a fost formată din Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, Radu Bores, coordonator proiect, Carmen Veronica Steiciuc, coordonator artistic, Tetyana Tatarchuk, expert internațional – partener Cernăuți, Susana Alonso Sampedro, expert internațional – partener Barcelona, Bogdan Ioan Grudnicki, coordonator operațional, Geanina Voroniuc, expert program artistic, Paul Niculescu Mizil, expert program artistic și Alina Derla, consilier primar.

Membrii juriului, cu reale competențe în materie, au fost numiți de Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comitetul Regiunilor. Ministerul Culturii a numit, de asemenea, doi experți naționali, în consultare cu Comisia Europeană și în urma validării oficiale a acesteia din urmă.

Vineri, 11 decembrie, la București, au fost anunțate orașele preselectate, care au șanse reale să câștige titlul de „Capitală Europeană a Culturii în 2021”. Cele patru orașe sunt București, Baia Mare, Timișoara și Cluj-Napoca. (Mihaela Tcaciuc)


Intră acum și în grupul de