Grav accident la Voitinel. Doi tineri au murit, iar un copil a fost rănit după ce un autoturism s-a răsturnat


Intră acum și în grupul de

UPDATE 2:

Cei doi răniţi grav aflaţi în autoturism au murit. Echipajele de intervenţie au încercat resuscitarea celor doi  care erau inconştienţi după accident, dar fără succes, fiind declarat decesul.

Copilul de 13 ani care a fost rănit a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit Poliţiei, unul dintre cei care au murit are 23 de ani, iar celălalt are 17 ani.

Nu se ştie încă motivul pentru care şoferul a pierdut controlul volanului şi a provocat accidentul.

UPDATE: În accident a murit un bărbat, iar al doilea bărbat aflat în maşină este resuscitat.

Copilul de 13 ani a fost preluat de o ambulanţă şi a fost transportat la spital.

Cei trei se aflau într-un autoturism care circula pe DN 2 între Voitinel şi Vicovu de Jos.

La un moment dat şoferul a pierdut controlul volanului, maşina a părăsit carosabilul, a lovit un copac şi s-a răsturnat în apropiere.

Ştirea iniţială

Un grav accident s-a produs vineri seara în localitatea suceveană Voitinel.

Potrivit ISU Suceava, un autoturism s-a răsturnat, iar trei persoane sunt rănite.

Sursa citată precizează că din cei trei răniţi, doi adulţi sunt inconştienţi, iar un copil de 13 ani este conştient.

Echipaje ale ISU şi ambulanţei intervin.(N.B.)


Intră acum și în grupul de