Bărbat din Voitinel pus sub control judiciar după ce și-a bătut cu bestialitate soția, într-un exces de gelozie


Intră acum și în grupul de

Într-un exces de gelozie, după ce s-a îmbătat bine, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Voitinel, și-a bătut cu bestialitate soția, cu un topor, cauzându-i astfel răni ce se vor vindeca abia după două – trei luni.

topor

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, procurorii continuă urmărirea penală faţă de Ilie-Vasile Begean sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe asupra unui membru de familie”.

El este acuzat că în dimineața zilei de joi, 10 decembrie, în jurul orei 04.00, după ce a consumat în exces băuturi alcoolice, și-a lovit de mai multe ori soția, cu un topor, cu muchia metalică dar și cu partea ascuțită, în zona membrelor inferioare.

Astfel, femeia în vârstă de 36 de ani a suferit plăgi tăiate și o fractură de tibie, leziuni traumatice vindecabile în 70-80 de zile de îngrijiri medicale. Femeia a ajuns joi dimineața la spitalul din Rădăuți, declarând faptul că a căzut în locuință. Abia după ce au fost sesizați polițiștii pentru a face cercetări s-a constatat că faptul că femeia a fost bătută.

„Agresorul a fost identificat de polițiști la domiciliu, acesta recunoscând fapta comisă”, au menționat reprezentanții Poliției Județene.

Ilie-Vasile Begean le-a spus anchetatorilor că și-a lovit soția într-un acces de furie generat de suspiciunea neîntemeiată că aceasta ar fi intenționat să-l părăsească pentru o relație extraconjugală închipuită.

Procurorii au dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 11 decembrie 2015. (Mihaela Tcaciuc)

 


Intră acum și în grupul de