Intră acum și în grupul de
Presedintele Organizatiei Municipale a PD Suceava, Florin Olaru a declarat miercuri, într-o conferinta de presa ca fiecare membru al Biroului local al PD Suceava va trebui sa prezinte, în termen de o saptamâna, trei idei care sa fie incluse în programul politic pentru alegerile locale din 2008. În aceasta maniera, Florin Olaru spune ca vor fi adunate 93 de idei pentru programul politic local, câte trei de la cei 31 de membri ai Biroului local al PD Suceava, astfel se va definitiva proiectul politic si stabili programul pentru anul 2008, pentru alegerile locale.
Presedintele Organizatiei Municipale a PD Suceava a mai afirmat ca programul politic stabilit va trebui însusit de fiecare membru al organizatiei, iar acesta va fi „Biblia democratului sucevean”.
Acesta a mai spus ca pentru proiectele în domeniul administratiei locale va initia constituirea unul „laborator de proiecte” cu membri ai partidului care doresc sa fie inclusi pe lista de candidati, astfel ca în functie de cum se vor implica, se va stabili si echipa de candidati- „primul unsprezece”.
Intră acum și în grupul de