Intră acum și în grupul de
O suma în valoare de 300.000 de lei este solicitata de la Guvern de catre Prefectura si Consiliul Judetean Suceava pentru lucrari de demolare a unui bloc de locuinte din orasul Brosteni care prezinta risc de prabusire, fiind situat în zona în care, în urma cu doi ani, un alt bloc s-a prabusit partial, iar doua persoane au fost surprinse sub darâmaturi si au decedat.
Purtatorul de cuvânt al CJ Suceava, Catalin Nechifor, a declarat, joi, ca în Brosteni sunt doua blocuri construite în anii ’70 pentru lucratorii din minerit, ce au fost parasite dupa închiderea perimetrului minier, iar un imobil dintre acestea s-a prabusit partial în martie 2005. Atunci au fost surprinse sub darâmaturi doua persoane, o femeie în vârsta de 35 de ani, mama a patru copii si un adolescent în vârsta de 15 ani care se aflau în cladire pentru a sustrage caramizi.
Catalin Nechifor a anuntat ca Prefectura si CJ Suceava au înaintat Guvernului o nota de fundamentare si un proiect de Hotarâre de Guvern prin care sa fie alocata suma de 300.000 de lei necesara pentru demolarea celuilalt bloc si ecologizarea zonei.
Purtatorul de cuvânt al CJ Suceava a precizat ca este necesara demolarea acestor constructii întrucât prezinta un risc mare de prabusire.
Intră acum și în grupul de