Incendiu pus intenționat la o gospodărie din satul Călugăreni


Intră acum și în grupul de

În noaptea de luni spre marți gospodăria unui bărbat din satul Călugăreni, din comuna Adâncata, a fost cuprinsă de flăcări, la fața locului intervenind două autospeciale de pompieri. Salvatorii susțin că incendiul a fost pus intenționat.

incendiu pompieri (7)

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, a declarat că alături de pompierii militari de la Detaşamentul Suceava au intervenit și patru lucrători de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Adâncata.

În momentul în care echipajele au ajuns la gospodăria afectată de incendiu, ardea o anexă construită din lemn și exista pericolul de propagare la un adăpost de animale.

Incendiul a fost lichidat în circa o oră, flăcările mistuind pereţii laterali ai anexei pe 20 de metri pătraţi, acoperişul pe 15 metri pătraţi şi deşeuri textile.

„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, a spus plt.adj. Alin Găleată. El a subliniat că nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul construcţiei şi adăpostul de animale. (Mihaela Tcaciuc)


Intră acum și în grupul de