Intră acum și în grupul de
În cursul zilei de luni, 28 decembrie a.c., polițiștii judiciariști suceveni au descins în opt locaţii din zona adiacentă municipiului Rădăuţi, reuşind localizarea şi reţinerea a două persoane date în urmărire națională și internațională.
Poliția Județeană a informat că în arest au ajuns doi bărbați, unul în vârstă de 41 de ani, din Vicovu de Jos, dar și un bărbat de 56 ani, din comuna Marginea.
În ceea ce îl privește pe bărbatul din Vicovu de Jos, acesta a fost condamnat, la data de 27 noiembrie a.c., de Judecătoria Galați, la 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi tâlhărie.
Cât despre bărbatul din Marginea, autorităţile judiciare italiene au emis un mandat european de arestare pe numele lui.
„Persoanele identificate au fost conduse ulterior la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 ore. Ambele persoane au fost încarcerate în arestul IPJ Suceava”, se arată într-un comunicat al Poliției Județene.
În vederea localizării şi reţinerii celor două persoane poliţiştii judiciarişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Suceava au fost sprijiniți de luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale şi poliţiştii din cadrul Secţiilor din Gălăneşti şi Vicovu de Sus. (Mihaela Tcaciuc)
Intră acum și în grupul de