Vânzătoare bătută crunt chiar de o rudă. Polițiștii ajunși la fața locului au avut parte de același tratament


Intră acum și în grupul de

Procurorii suceveni l-au trimis în judecată, în cursul zilei de miercuri, 30 decembrie, pe Alexandru Beșa, după ce și-a bătut crunt o rudă, gestionară a unui magazin. Nici polițiștii ajunși la fața locului nu au scăpat de furia bărbatului, și ei au fost loviți și amenințați cu moartea.

politist-pistol

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, inculpatul este cercetat pentru săvârşirea a două infracțiuni de lovire sau alte violenţe asupra unui membru de familie, o infracțiune de ameninţare, una de distrugere, precum și pentru cinci infracțiuni de ultraj.

Alexandru Beșa este acuzat că la data de 30 martie a.c. a lovit-o pe B.M.E. cu pumnii şi picioarele, a distrus bunuri din magazinul gestionat de aceasta şi i-a adresat ameninţări cu moartea.

„Organele de poliţie sosite de faţa locului pentru aplanarea incidentului au fost ameninţate de inculpat cu moartea şi acte de violenţă. De altfel, el a încercat să îi lovească pe polițiști, reuşind să îi provoace leziuni unia dintre aceștia, care au necesitat pentru vindecare 2 – 3 zile de îngrijiri medicale”, au arătat procurorii suceveni.

Ulterior, la data de 26 aprilie a.c., inculpatul a lovit-o din nou pe B.M.E, cu palmele în zona capului şi i-a luxat degetul de la o mână.

De asemenea, și polițiștii au fost ameninţați cu moartea şi cu acte de violenţă de inculpat. (Mihaela Tcaciuc)

 

 


Intră acum și în grupul de