Intră acum și în grupul de
Polițiștii rutieri suceveni au organizat şi desfăşurat, la data de 29 decembrie 2015, o acţiune la trecerile pentru pietoni, dar şi în zona adiacentă acestora şi pe arterele din localităţi.
Astfel, pentru neacordare de prioritate pentru pietoni, polițiștii au reţinut un permis de conducere și au ridicat două certificate de înmatriculare şoferilor.
De asemenea, și pietonii au fost sancţionaţi contravenţional. În doar câteva ore, polițiștii au amendat 58 de pietoni care au traversat strada neregulamentar, deşi existau marcaje pietonale la maximum 300 de metri de locul săvârşirii contravenţiei.
„În cadrul acţiunii au fost aplicate 93 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 8.505 lei”, au precizat reprezentanții Poliției Județene.
Potrivit acestora, unui bărbat în vârstă de 43 de ani, din Bilca, i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule după ce nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea străzii, pe trecerea semnalizată cu indicator şi marcaj amplasată în zona Bazarului de pe Calea Unirii, din municipiul Suceava. (Mihaela Tcaciuc)
Intră acum și în grupul de