Intră acum și în grupul de
Banii necesari pentru asigurarea căldurii în staţiunea Vatra Dornei vor fi alocați din fondul de rezervă al Consiliului Județean Suceava, care se va constitui la votarea bugetului propriu al judeţului, în 29 ianuarie.
Șeful administrației județene sucevene, Cătălin Nechifor, a propus consilierilor judeţeni, în ședința de vineri, să voteze, de principiu, alocarea de bani pentru achiziţionarea de combustibil lichid uşor (CLU) din fondul de rezervă pentru anul 2016, iar CJ Suceava, în unanimitate, a votat în favoarea acestei propuneri.
Preşedintele CJ Suceava le-a explicat aleșilor județeni că, în Vatra Dornei, situaţia încălzirii în sistem centralizat este deficitară din cauză că cele două cazane care funcţionează cu biomasă ale centralei termice nu pot face faţă pentru a asigura temperatura optimă şi că este nevoie de folosirea cazanului ce funcţionează cu combustibil lichid uşor pentru ca sistemul să funcţioneze în parametri normali.
Potrivit lui Nechifor, Primăria Vatra Dornei are rezerve de CLU de 24 de tone, care ajung doar până la sfârşitul lunii ianuarie, iar necesarul pentru întreaga iarnă este de 100 de tone.
Șeful administrației județene a explicat, ulterior, într-o conferinţă de presă, că la şedinţa CJ Suceava din 29 ianuarie se va decide constituirea fondului de rezervă şi se vor asigura sumele necesare pentru încălzirea în municipiul Vatra Dornei. (R.N.B.)
Intră acum și în grupul de