Două accidente în care au fost implicate 11 persoane s-au produs duminică pe perioada codului galben de polei în Suceava


Intră acum și în grupul de

Două accidente în care au fost implicate 11 persoane s-au produs, duminică, pe perioada codului galben de polei în judeţul Suceava.

polei

Potrivit Prefecturii Suceava, ANM a emis duminică trei atenţionări meteorologice cod galben care vizează fenomene meteo periculoase specifice iernii – depuneri de polei în intervalele orare: 07.00 – 09.00;  09.00 – 11.00 şi 11.00 – 14.00.

Pe timpul celor trei atenţionări meteorologice periculoase imediate – cod galben (depuneri de polei), în judeţ s-au produs două accidente rutiere.

Astfel, un accident rutier s-a produs în municipiul. Fălticeni, str. Plt. Ghiniţă în care a fost implicat un autoturism.

În urma accidentului, au rezultat şase victime, patru dintre acestea fiind asistate medical (o femeie însărcinată în luna a VI-a şi 3 adulţi, aceştia fiind transportaţi la CPU Fălticeni), iar celelalte două persoane refuzând transportul, precizează Prefectura.

Totodată, un alt accident rutier s-a produs în comuna Moara, pe DJ 209 C în care au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane.

Din cele cinci persoane implicate, două au fost asistate medical şi transportate la UPU Suceava (o femeie învârstă de 25 ani şi copilul acesteia în vârstă de 3 luni), iar celelalte 3 persoane au refuzat transportul.

Cauzele responsabile pentru producerea accidentelor vor fi stabilite de către organele competente, precizează Prefectura. (R.N.B.)


Intră acum și în grupul de