Intră acum și în grupul de
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna suceveană Vatra Moldoviţei, condamnat la doi ani de închisoare pentru viol a fost prins de polițiști și băgat în arestul IPJ Suceava. Tânărul era urmărit la nivel internaţional, fiind condamnat în urmă cu un an la executarea pedepsei.
„Poliţişti din cadrul Postului de Poliție Vatra Moldoviței – IPJ Suceava au desfăşurat activităţi investigative în vederea localizării şi reţinerii unei persoane urmărite la nivel internaţional, fiind condamnată pentru săvârşirea unor infracţiuni la viaţa sexuală”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Potrivit sursei citate, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a emis un mandat european de arestare pe numele tânărului la data de 12 februarie 2015, însă în urmărire era dat încă de pe 27 ianuarie 2015.
Tânărul de 20 de ani, obligat prin sentință penală la executarea a doi ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol a fost localizat luni seara de polițiștii din Vatra Moldoviței, reținut și încarcerat în Arestul IPJ Suceava. (Mihaela Tcaciuc)
Intră acum și în grupul de