Intră acum și în grupul de
Consiliul Judeţean Suceava a prevăzut în bugetul pentru anul 2016 o sumă de 10 milioane de lei pentru funcţionarea Aeroportului Suceava.
Din aceşti bani, pe lângă cheltuielile de administrare se vor finanţa şi continuarea unor proiecte de modernizare.
Directorul Aeroportului Suceava, Ioan Măriuţa, a declarat pentru News Bucovina, că un proiect cu finanţare multianuală prevede realizarea de drumuri, alei şi zone peisagistice.
El a spus că prin acest proiect se schimbă în bine zona adiacentă aerogării, urmând să fie amenajată parcarea cu bariere, parcometre, dar şi că se amenajează spaţii pentru autocare.
„Ne adaptăm condiţiilor actuale”, a spus Măriuţa.
Totodată, urmează să fie construită o remiză PSI, dar şi garaje pentru autospecialele care deservesc aeroportul sucevean.
În acelaşi timp se lucrează la studiul de prefezabilitate pentru amenajarea Terminalului al doilea al aeroportului.
Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a prezentat la sfârşitul anului trecut un proiect care presupune transformarea CEBS în terminal internaţional pentru aeroportul sucevean.
Astfel, în pavilionul expoziţional al CEBS, cu o suprafaţă desfăşurată de circa 4500 mp, va fi amenajat terminalul pentru plecări, urmând ca la parter să fie amplasate ghişeele companiilor aeriene, zona de check-in, filtrul de securitate, la primul etaj va fi amenajată o zonă de magazine duty free, cafenele şi restaurante, iar la al doilea etaj vor fi birouri administrative, în timp ce două din cele opt pavilioane ale parcului industrial vor fi amenajate în terminal de sosiri, iar alte două pavilioane în terminal cargo.
Din actualul pavilion expoziţional se va amenaja, de la primul etaj, o structură pentru plecări cu cel puţin două porţi, prin structură de burduf, urmând ca pasagerii să fie coborâţi spre autobuz, de unde pe o cale de acces securizată cu gard perimetral, pe o lungime de 300 de metri, vor fi conduşi până la platforma unde sunt avioanele.
Începând cu 1 martie, Tarom va avea curse cu over-night Bucureşti-Suceava-Bucureşti cu excepţia zilei de sâmbătă.
Din vara acestui an turiştii care vor să-şi petreacă vacanţa în Antalya vor avea o cursă charter directă Suceava-Antalya.(R.N.B.)
Vezi aici cum va arăta zona adiacentă a aeroportului după modernizare
Intră acum și în grupul de