Intră acum și în grupul de
La Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava vor avea loc luni, 25 ianuarie, alegerile pentru mandatele de membru în Consiliul facultăţii, Consiliul pentru studii universitare de doctorat, Senatul USV şi pentru Rector.
Potrivit calendarului alegerilor pentru mandatul 2016 – 2020 pentru funcțiile și structurile de conducere din USV, rezultatele alegerilor vor fi afișate marți, 26 ianuarie, iar în cazul în care acestea nu vor fi validate se va organiza un nou tur de scrutin.
Acesta este programat să aibă loc în data de 28 ianuarie, rezultatele urmând să fie afișate a doua zi, în data de 29 ianuarie.
Calendarul alegerilor mai prevede ca la data de 1 februarie să fie transmise către Ministerul Educației rezultatele alegerilor pentru Senatul USV și Consiliile facultăților.
De asemenea, până la data de 9 februarie, trebuie finalizate raporturile alegerilor structurilor de conducere, precum și cel cu numirea Rectorului, pentru a putea fi transmise la Ministerul Educației.
Actualul rector al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, prof.univ.dr.ing. Valentin Popa, aflat în funcție din 2012, este singurul candidat pentru conducerea instituției de învățământ superior.
Potrivit planului managerial pentru funcția de rector în perioada 2016 – 2020, din dosarul de candidatură, principalele priorităţi pe care le are în vedere actualul rector sunt atragerea, motivarea şi valorizarea resursei umane a instituţiei, menţinerea USV între primele 20 de universităţi din România şi centrarea politicilor instituționale pe nevoile studenţilor şi ale pieţei muncii.
„Prin eforturi susținute și consecvente, cu sprijinul întregii comunități academice, am reușit să demontăm efectele nefaste ale deciziilor din mandatul ministrului Daniel Funeriu care ar fi putut duce la dispariția, în 3-4 ani, a universității sucevene din învățământul superior românesc. Astăzi, putem considera că am reușit să convingem decidenții politici și pe cei din mediul academic național și internațional că suntem în regiunea de N-E a României o universitate solidă, cu adevărat europeană, care poate răspunde prompt evoluției pieței muncii și schimbărilor sistemului de învățământ european și transfrontalier”, a precizat prof.univ.dr.ing. Valentin Popa.
Metodologia alegerilor prevede că au drept de vot toate cadrele didactice titulare şi cercetătorii titulari din cadrul universităţii şi reprezentanţii studenţilor din Senatul universitar şi din Consiliile facultăţilor.
Totodată, regulamentul mai prevede că rectorul poate fi ales din primul tur de scrutin dacă este votat de „jumătate plus unul” din numărul persoanelor înscrise pe listele de vot. În cazul în care această condiţie nu este îndeplinită, se desfășoară un al doilea tur de scrutin. (Mihaela Tcaciuc)
Intră acum și în grupul de