Intră acum și în grupul de
Parcul National Calimani se afla în nordul Carpatilor Orientali, în masivul cu acelasi nume. Cu exceptia Parcului National Muntii Rodnei, este cea mai nordica arie protejata de acest tip din România. Statiunea Vatra Dornei este cel mai important punct de plecare pentru turistii care viziteaza aceste locuri.
Principala caracteristica a zonei Calimanilor este data de un element geologic, anume de prezenta masiva a rocilor eruptive care creeaza un peisaj deosebit. Acesti munti sunt vulcanici, formati în urma a doua faze eruptive majore. Eroziunea care a urmat a dat nastere unor formatiuni geologice spectaculoase, precum complexele de stânci numite “12 Apostoli” sau “Pietrele Rosii”.
În ceea ce priveste flora, în acest parc national putem gasi multe specii rare. Printre acestea se afla ceapa de munte (Allium victorialis), oitele (Anemone narcissifolia), potirasele (Soldanella montana) si ochiul gainii (Primula minima). Exista si o specie endemica si care se gasea numai în acest masiv, anume Linnaea borealis, dar din 1995 nu a mai fost gasita.
Pe soluri de natura vulcanica apare frecvent smârdarul (Rhododendron myrtifolium).
Dintre animale, au fost identificate 236 de specii de nevertebrate, ce traiesc mai ales în sol, în padurile de conifere. Studiul lor a evidentiat 7 specii noi pentru stiinta si 3 specii care erau semnalate, pâna acum, numai în Alpi.
Între pasari, atractia principala este cocosul de mesteacan (Tetrao tetrix), specie foarte rara în România. Mamiferele sunt reprezentate, în principal, de specii precum ursul (Ursus arctos), cerbul (Cervus elaphos), mistretul (Sus scrofa), capriorul (Capreolus capreolus), lupul (Canis lupus), jderul de copac (Martes martes) si râsul (Lynx lynx), ultimele trei fiind considerate specii periclitate.
Zona Muntilor Calimani este una dintre cele mai putin populate regiuni montane din România. Ea este însa, totodata, si una dintre cele mai amenintate din pricina interventiei omului, urmare a existentei unei foste exploatari de sulf de sub vârful Negoiul Românesc. În prezent, se pune problema refacerii ecosistemelor forestiere pe teritoriul distrus în urma exploatarii sulfului.
Intră acum și în grupul de