Intră acum și în grupul de
Taxele de studiu pentru programele de licenţă, masterat şi doctorat ar urma să crească, în medie, cu aproximativ 16 la sută pentru anul academic 2016-2017 la Universitatea “Ştefan cel Mare”, în condiţiile în care cuantumul acestor taxe nu a mai fost majorat în ultimii trei ani, urmărindu-se în acest fel adaptarea taxelor din USV la “noul context economico-fiscal”.
Potrivit unui comunicat de presă al Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, cuantumurile taxelor şi tarifelor care urmează să intre în vigoare în anul universitar 2016-2017 au fost discutate în şedinţa Consiliului de Administraţie, care s-a desfăşurat în cursul zilei de marţi. “Discuţiile au fost generate de faptul că în Contractul instituţional pe care rectorul îl semnează cu Ministerul Educației Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice este cuprinsă obligaţia expresă de a corela taxele de studiu cu cuantumul alocaţiei bugetare pe student echivalent (care este de 3.040 lei pe an), dar şi de faptul că nivelul taxelor practicate în USV nu a fost modificat în ultimii trei ani”, se precizează în comunicatul de presă.
Totodată, în documentul citat se arată că în condiţiile majorării salariului minim pe economie şi a creşterilor salariale din sistemul bugetar românesc, adoptate pe parcursul anului trecut, “măsuri cu implicaţii importante asupra bugetului universității”, Consiliul de Administrație al USV a propus şi avizat adaptarea taxelor din USV „la noul context economico-fiscal”.
Astfel, taxele de studiu pentru programele de licenţă, masterat şi doctorat ar urma să crescă, în medie, cu aproximativ 16 la sută faţă de nivelurile aprobate de Senatul USV la începutul anului 2013.
“Totodată, pentru a veni în sprijinul persoanelor provenite din medii dezavantajate, Consiliul de Administrație a adoptat decizia de a aloca, începând cu anul universitar 2016-2017, burse sociale în valoare de 300 lei tuturor studenţilor care îndeplinesc criteriile de acordare a acestui tip de bursă, utilizând finanţările obţinute, inclusiv prin proiectele europene cu finanţare nerambursabilă. De asemenea, pentru a stimula performanţa pe parcursul anilor de facultate şi de a scădea rata abandonului şcolar, primilor 3 studenţi cu taxă din anul I de studiu de la numeroase programe de studii li se vor acorda burse speciale reprezentând 75%, 50%, 25% din taxa anuală de şcolarizare”, se precizează în comunicatul de presă.
Membrii Consiliului de Administrație au mai decis să anuleze anumite plăţi solicitate celor care îşi propun să urmeze o facultate la Suceava, respectiv au fost eliminate taxele de înscriere la bibliotecă şi de eliberare a cardului de acces pentru studenţii USV, permisul fiind eliberat în regim gratuit, penalizările pentru deteriorarea etichetelor RFID, taxele de acces la facilităţile sportive şi de recreere, precum şi la sala de conferințe din cadrul Centrului de Formare Continuă din Vatra-Dornei.
Toate aceste propuneri ale Consiliului de Administraţie au fost înaintate spre aprobare Senatului USV. (Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de